Cad frunzele…

…zilele astea sunt de dezamagire, de neputinta, disperare, clocot si iarasi dezamagire, zilele astea sunt de pierdut vremea, de pierdut mintile si onoarea, de pierdut speranta, zilele astea…

Advertisements

Asezati-va comod

Mie tare imi place sa spun asta. E clar ca musafirul nu poate sa se aseze comod, caci comod poate sta doar la el acasa, unde isi poate propti picioarele pe masuta de cafea, isi poate ridica mainile sub cap, se tolaneste si rasuceste, pana prinde pozitia corecta pentru spate si isi poate pune barbia in piept, fara sa mai scoata o vorba. Iar dupa ce fac invitatia, ma distrez in mintea mea de felul in care musafirii incearca sa-mi faca pe plac, stand comod, totusi stanjeniti ca pe ace.

Norul meu de ganduri

Cum n-am scris de multa vreme, in mintea s-a ivit timid un nor. Nu negru, ci alb, asezat la marginea privelistii nemarginite a gandirii mele nepatimase si totusi libertine. Norul asta, diafan si franjurit la inceput, s-a tot ingrasat, pana cand a ajuns sa fie bulbucat si nesimtit, ocupand atat de mult din spatiul boltei cerebrale, incat azi-dimineata m-a enervat pentru prima oara. As fi putut lejer sa-l reduc la dimensiuni dezumflate, spargandu-l cu un ac, dar sincer mi s-a parut prea simplu sa scapi asa de un personaj cu eul supraevaluat. M-am hotarat, in schimb, sa-l intreb ce naiba a mancat, ce ganduri a strans sub curea, de care eu sa nu fi stiut, si de ce n-a crapat de la sine pana acum. Nesinchisindu-se sa-mi raspunda verbal, ca orice nor cu cei sapte-ani-de-acasa, mi-a trimis in schimb o poza pe telefon, o imagine a stomacului sau prea-plin, in care se inghesuiau convingerile si stradaniile mele din zilele trecute. Si jur ca pareau asa haioase, unele peste altele, ingramadite in propriul suc, incat m-a pufnit rasul si nici vorba sa ma supar. Acuma, norul meu mananca plescaind, cumva deasupra mea, ca intr-o experienta dintr-aia, de detasare de trup, si… sa-i fie de bine!

Despre ploi si cum nu-mi place mie de ele, deloc, deloc, deloc!

Zilele se infasoara pe-un fuior, sucindu-se ca lana intr-o soseta. Mi-ar placea sa ma lase cineva sa le desfasor la loc si sa le infasor eu, asa cum vreau, iar daca nu iese bine, s-o iau de la capat, de mii si mii de ori. Intr-un final, as da si-o ploaie celor care s-ar putea bucura de asa ceva. Cu tunete si fulgere si renumitii bulbuci, care pe mine ma fascineaza de fiecare data. Din pacate, acel cineva detine monopol pe fuior, si ploile vin dupa propriul lui plac. Si nu-mi plac.

Mi-am desenat o harta sa ma pot pierde

Sigur, unii ar crede c-am innebunit. Nu, nu e vorba de prozac, ci de un fel de plan B. Nu e ad literam un plan, ci ad literam o harta. Unde e trecuta locatia mea actuala, apoi piata si magazinul universal, unde e trecut raul, muntele din spatele casei, granita de dupa si campia ce se intinde la sud. Iar printre atatea forme de relief, mi-am evidentiat cu rosu, ca piratii, punctul X unde vreau sa cred ca voi gasi comoara pierderilor de cunostinta.

Stiu ca cineva ma iubeste

Asa cum sunt si chiar mai mult. Acel cineva care are rabdare sa asculte toate inventiile mele aberante, sa cunoasca toate ticurile maniacale ce ma caracterizeaza, sa anticipeze momentele in care desi sunt imbufnata am nevoie sa cred ca sunt amuzanta. Cineva care crede in mine exact atunci cand eu cred cel mai putin. Cineva care imi iubeste serile pe care doresc sa le petrec in tacere, zilele in care plang cu hohote pentru lumea neagra in care ma scufund din cand-in-cand, sau clipele in care rad atat de tare, incat toata lumea din restaurant isi intoarce capul catre noi. Cineva care, metaforic vorbind, isi pune periuta de dinti in acelasi paharel cu mine si se bucura ca inca nu cunoaste din mine nici macar un sfert.

Cred ca merg in directia opusa

Si ma distrez copios pe chestia asta. Fireste ca asa merg, asa am mers de mica, inapoi, tot inapoi, luand curbe ciudate, fara asigurare. Habar n-am de ce n-o iau cum trebuie, cum e menit, cum stie toata lumea, habar n-am de ce ma distrez atat de bine, stiind ca e invers, dar o fac si-o s-o tot fac, chiar mereu. Imi place o alta directie, alte sine decat tramvaiul cel plin-ochi, cel imbulzit. In directia mea e pace si liniste, drumul e liber, poate doar vreo cativa se incurca uneori sau mai apare cate-un temerar, ce crede ca asa se schimba fizica unei vieti.