Rosu-frana

Unele culori sunt sortite. Cum e alb-Cif, sau gri-geaca, poate chiar si lila-lela. Unele culori ma frapeaza prin evocari sucite de evenimente, oameni, trairi, si ce e cel mai curios e ca, in loc sa zic rosu-iubire, zic rosu-explicatii, in loc de albastru-cer-fara-nori, zic albastru-insomnie, apoi maro-ciufulit, sau galben-tigara, poate si roz-atelofobie.

Visand sub cerul liber

Cica. Eu nu cred nicio secunda ca cerul e liber. Nu poate nici pleca, nici cobori. E strans acolo, prin forte brute, obligat sa stea smirna. E rotund, mulat dupa chipul si asemanarea noastra, si e la fel de prizonier. Daca ar putea, ar pleca de buna-seama, iar noi ne-am trezi dimineata, gandindu-ne cu ce l-am suparat intr-atat. Poate c-ar si reveni, daca in alte parti ar fi la fel de plictisitor. Dar asta nu-i sigur.

Nu cred nici ca poti sa iesi din imaginatie, asa simplu, ca pe-o usa, sa-ti indeplinesti visele, cum spun unele indemnuri, eu zic mai degraba cabaline. Unele dintre dorinte, daca esti detinator de imaginatie adevarata, nu au nicio legatura cu viata de dincoace de cer.

In concluzie, am senzatia ca atat cerul, cat si unii pamanteni, au fost adusi impreuna, la pachet, fiecare gasindu-si muza unu-n celalalt.

Sa fim seriosi!

Ba sa fim lejeri, si destinsi, comozi, relaxati, naturali, glumeti si inventivi. Sa nu ne inchistam in reguli, ierarhii sau formalizari. Sa fim tot timpul noi doi, asa cum suntem noi doi cand nu ne vede nimeni, eu asa propun!

De nu mai pot

Te iubesc de nu mai pot. Serios ca nu mai pot, atat de mult este si atat de tare. Nu se mai poate in plus, nici cat o pana, niciun miligram, caci atunci totul ar trece din frumos in chicios.

Cu cateva zile inainte

Totul a fost vina unui singur vinovat. Unul din aceia care nu au un program prestabilit de greseli, si nici vorba de ganduri complicate, sau intentii criminale, insa care, totusi, a depus efortul necesar ca totul sa se intample. Vinovatul nu avea de unde sa stie ca musca lui de pe caciula va vorbi. Insa, intr-una dintre seri, musca se simtise atat de singura, preumbland aiurea in jurul lui, fiindca el o ignora citind randuri scrise la fel de aiurea, incat crezuse de cuviinta ca trebuie sa schimbe aerul. Iesind afara, se intalni cu alte muste, proprietatea altor vinovati, iar toate impreuna hotarara ca dupa atata vinovatie, sa-si inmoaie putin aripile in alcool. Si atunci s-a intamplat. In barul de pe strada 12, la ora 12, intr-o zi de 11 pe 12. Nu a realizat ce-a facut, decat abia acum, cand s-a intors acasa, la diferenta de 4 zile, caci alcoolul a introdus-o intr-o coma diabolica ce-a tinut-o captiva pe un pervaz. Toata lumea aflase povestea, astfel ca in casa nu mai era nimic. Vinovatul, se vede treaba, a plecat. Si si-a luat chiar si caciula cu el.

Bravo!

Ma indoiesc adesea, de mine. Stiu ca la varsta mea nu-i prea normal, dar m-am obisnuit. Si, din indoirile mele, se nasc neputinte, frustrari, complacandu-ma sa nu pot. Intr-o zi atat de tare n-am putut, incat m-am speriat. Am facut control la doctor, am luat valeriana, am mancat mai multe legume, am incercat sa uit, dar in zadar. Nu pot s-a transformat in nu vreau, nu exista, nu conteaza. Un sir de nu-uri, imposibil de combatut, dar care, spre surpriza mea, m-a impins inainte, mai bine spus, m-a scos afara. Cica la lumina. Acum stau la soare, mi s-a prescris o cura dubla si-un pahar de incercare.

Ai venit in vizita

Dar eu pluteam, prin ape tulburi. Si-atunci ai tot ramas, sa faci ordine. Mi-ai aranjat pe rafturi cuvintele, in sertare uitarile. Mi-ai adunat in cufarul din hol toate amintirile si le-ai indesat laolalta, sub capac. Pe canapeaua din sufragerie ai pus perne pentru vise, in vitrina ai etalat declaratiile, iar de lustra ai agatat o speranta micuta ca mine. In dormitor ai dus gramada de cearceafuri tesute-n soapte. In bucatarie ai sters masa tacerii, si-ai pus de cafea. M-ai asteptat cu flori si cu biscuiti de chibzuinta. Mi-ai promis ca totul va reveni la normal, in momentul in care voi inceta sa vorbesc cu duhul meu propriu si voi cobori cu picioarele pe pamant.

Filmul mut

Mie imi place sa ma cred la cinema. Sa ma instalez cu toate pe langa mine si sa urmaresc povesti regizate. Nu toate imi prind interesul, insa nu judec aspru neputinta unor intamplari de a fi pe placul meu, si cert este ca, fie bune, fie mai putin bune, trezesc in mine o reactie. Cu alte cuvinte, dupa ce se incheie ele, incep eu, cu interpretari de mesaj, cu verbalizarea emotiilor traite si tot tacamul. Sunt rare, insa, filmele care sa aiba puterea de a ma impresiona in asemenea mod, incat sa tac.

B-day

O zi dintr-aceasta, pentru mine, e o zi in care pot sa scriu, sa mananc tort cu spuma de ciocolata, o zi in care pot sa vorbesc cu orele la telefon, pot sa rad, sa deschid cutiute, sa spun adevaruri deosebite despre oamenii mei deosebiti, sau sa gasesc, asteptand in mine, o pace faurita din iubire simpla.

Nu e usor sa fii vesel

Sincer, e mult mai simplu si mai natural sa fii bosumflat. Sa nu-ti covina nimic, sa te iei de oameni si de defectele lor impardonabile, sa fii impotriva, incruntat, surescitat, neinteles, melancolic. E atat de la-ndemana sa tai si sa spanzuri totul in cale si tot sa nu fii impacat, fiindca se putea taia mai mult, mai adanc, pana la starpirea problemelor, care apar si iar apar. Nu poti fii decat suparat in fata nefastelor accidente mondiale si, bineinteles, in fata nepotrivirilor de caracter. Ce bine-ar fi sa inteleaga odata toti, ca rasul e doar prelungirea impotenta a unei copilarii copilaroase.
Dar, cu toate astea, trebuie sa fiu vesela, fiindca eu doar atata stiu.

Coafuri intr-un tablou electric

Cateodata imi vine sa cred ca parul meu sta ca un nor de furtuna. Alteori e un cuib pentru o randunica ce-a uitat sa plece pe timp de iarna, dar cel mai des e un castron cu radacini de copac ce cresc in jungla. Cand e cuminte, parul meu se sasaie ca un sarpe incolacit, gata de culcare, iar cand e furios, arata atat de retro, in acel mod nefinisat si putin boem, ca nu-l poti lua in serios, dar nici sa te superi pe el. Adevarul e ca eu am un par bufant, putin dificil de strunit, ce tinde sa o ia in sus, spre volumul maxim in boxe, nu spre cascadele caderilor elegante.

Boo-hoo jinx

Incerc sa nu ma las influentata de gloriosul ghinion. Incerc sa nu-l bag in seama, asa cum faci cu copiii care tocmai au spus o prostie, sau au spart un pahar, incerc sa ii las impresia ca eu sunt adultul din ecuatie, ca am totul sub control. Stie ca nu e asa, dar macar sa nu-i dau prea-maritul avantaj de a fi cu cartile pe fata. Incerc sa-l speriu cateodata, asa cum faci cu pisicile vagaboande care vin pe terasa, ma stramb in directia lui si-apoi ma cufund intr-o lunga betie, la propriu, incercand de fapt sa uit ca el bea langa mine, satisfacut, stiind ca va ramane cu mine o luuuunga perioada de vreme.

Invocand nebunia

M-am trezit intoarsa pe dos, si e clar ca a trebuit sa recunosc toate faptele urate facute in consecinta primului. Astfel, m-am rugat de ceilalti sa nu se supere ca am mancat prea mult, am injurat, am blestemat, am cautat vinovati si vinovate, am sperat la un potop mondial si-am pus bete in roate. Nu stiu despre care roti e vorba, dar cuiva tot cred ca i-am facut asta. Si la urma, normal ca toti au venit furiosi dupa explicatii, eu fiind unica invinovatita pentru toate nedreptatile inventate pe lume, caci se stie ca odata ce ai facut ceva rau, toate ti se atribuie in mod gratuit, de parca ar fi premii adiacente, sau de consolare. Am sperat sa ies basma curata, insa decizia a fost unanima, aceea ca trebuie sa plec acasa la somn.

Sigur si singur

Care e diferenta dintre cele doua, nu pot spune. Cred, doar, ca uneori sunt sigura ca sunt singura, iar alteori sunt singura care sunt sigura… Complicat, nu?

Flower power

Am de la piata un brat de floarea-soarelui. Un astfel de brat face cat doua picioruse blanoase de iepure, dintr-alea ce aduc noroc, daca le porti agatate de breloc, cat o coronita impletita din romanita, cat un castel de clatite, face cat o dupa-masa leganata in hamac, la umbra, cu o carte buna langa care sa ratacesti printre propriile povesti. Mai… ce sa zic, florile astea rad catre mine!

Poate c-ar fi mai bine sa ma intorc la scoala

Cumva, ceva nu functioneaza corect aici in banca mea, caci de o foarte buna bucata de timp, n-am mai invatat nimic. Am marsaluit tot pe aceleasi si aceleasi informatii, over-and-over, ca si cum m-as fi plimbat pe-un disc de vinil. Nici nu le retin cum ar trebui si nici nu le-inteleg pe deplin. Mi-e dor de-o materie, cu titluri, de plante cu denumirea din latina sau de reaction-papers, sau de vreun profesor care sa ma indemne sa ma trezesc la realitate, explicand ambiguu un viitor lipsit de stralucire pentru cazul in care m-as lasa cufundata in intunericul nestiintei. Cert este ca m-am saturat de socializare pe internet. Si de morning news si de prognoza meteo si toate celelalte, astfel, propun sa ma uit de acum inainte doar la programul acela unde explica despre scoarta terestra sau despre gaturile lungi din Burma sau despre vreo cometa ce n-o s-o mai apucam vreodata trecand.

Fleacuri

Unele lucruri ma amuza teribil, cum ar fi ca in fiecare zi sunt aproape alta. Nu ma mai complic decat daca e foarte important, nu ma mai agit decat daca e absolut obligatoriu. Ma distreaza modul in care nu ma mai uit critic in oglinda, ci cumva ingaduitor, devenind increzatoare in propria mea transformare picatura-cu-picatura. Dincolo de anumite zile cu ploaie, sunt tot eu, cea care are incredere in oameni, care crede ca se poate trai mancand doar vata-pe-bat, cea care rade cand ii place ce asculta in casti, mergend saltat pe strada. Si cu toate astea, incep sa colectionez obiecte inutile, dar pe care cred ca le voi folosi candva, dau sfaturi, si vorbesc din experienta.