Rosu-frana

Unele culori sunt sortite. Cum e alb-Cif, sau gri-geaca, poate chiar si lila-lela. Unele culori ma frapeaza prin evocari sucite de evenimente, oameni, trairi, si ce e cel mai curios e ca, in loc sa zic rosu-iubire, zic rosu-explicatii, in loc de albastru-cer-fara-nori, zic albastru-insomnie, apoi maro-ciufulit, sau galben-tigara, poate si roz-atelofobie.

Advertisements

Visand sub cerul liber

Cica. Eu nu cred nicio secunda ca cerul e liber. Nu poate nici pleca, nici cobori. E strans acolo, prin forte brute, obligat sa stea smirna. E rotund, mulat dupa chipul si asemanarea noastra, si e la fel de prizonier. Daca ar putea, ar pleca de buna-seama, iar noi ne-am trezi dimineata, gandindu-ne cu ce l-am suparat intr-atat. Poate c-ar si reveni, daca in alte parti ar fi la fel de plictisitor. Dar asta nu-i sigur.

Nu cred nici ca poti sa iesi din imaginatie, asa simplu, ca pe-o usa, sa-ti indeplinesti visele, cum spun unele indemnuri, eu zic mai degraba cabaline. Unele dintre dorinte, daca esti detinator de imaginatie adevarata, nu au nicio legatura cu viata de dincoace de cer.

In concluzie, am senzatia ca atat cerul, cat si unii pamanteni, au fost adusi impreuna, la pachet, fiecare gasindu-si muza unu-n celalalt.

Cu cateva zile inainte

Totul a fost vina unui singur vinovat. Unul din aceia care nu au un program prestabilit de greseli, si nici vorba de ganduri complicate, sau intentii criminale, insa care, totusi, a depus efortul necesar ca totul sa se intample. Vinovatul nu avea de unde sa stie ca musca lui de pe caciula va vorbi. Insa, intr-una dintre seri, musca se simtise atat de singura, preumbland aiurea in jurul lui, fiindca el o ignora citind randuri scrise la fel de aiurea, incat crezuse de cuviinta ca trebuie sa schimbe aerul. Iesind afara, se intalni cu alte muste, proprietatea altor vinovati, iar toate impreuna hotarara ca dupa atata vinovatie, sa-si inmoaie putin aripile in alcool. Si atunci s-a intamplat. In barul de pe strada 12, la ora 12, intr-o zi de 11 pe 12. Nu a realizat ce-a facut, decat abia acum, cand s-a intors acasa, la diferenta de 4 zile, caci alcoolul a introdus-o intr-o coma diabolica ce-a tinut-o captiva pe un pervaz. Toata lumea aflase povestea, astfel ca in casa nu mai era nimic. Vinovatul, se vede treaba, a plecat. Si si-a luat chiar si caciula cu el.

Bravo!

Ma indoiesc adesea, de mine. Stiu ca la varsta mea nu-i prea normal, dar m-am obisnuit. Si, din indoirile mele, se nasc neputinte, frustrari, complacandu-ma sa nu pot. Intr-o zi atat de tare n-am putut, incat m-am speriat. Am facut control la doctor, am luat valeriana, am mancat mai multe legume, am incercat sa uit, dar in zadar. Nu pot s-a transformat in nu vreau, nu exista, nu conteaza. Un sir de nu-uri, imposibil de combatut, dar care, spre surpriza mea, m-a impins inainte, mai bine spus, m-a scos afara. Cica la lumina. Acum stau la soare, mi s-a prescris o cura dubla si-un pahar de incercare.

Ai venit in vizita

Dar eu pluteam, prin ape tulburi. Si-atunci ai tot ramas, sa faci ordine. Mi-ai aranjat pe rafturi cuvintele, in sertare uitarile. Mi-ai adunat in cufarul din hol toate amintirile si le-ai indesat laolalta, sub capac. Pe canapeaua din sufragerie ai pus perne pentru vise, in vitrina ai etalat declaratiile, iar de lustra ai agatat o speranta micuta ca mine. In dormitor ai dus gramada de cearceafuri tesute-n soapte. In bucatarie ai sters masa tacerii, si-ai pus de cafea. M-ai asteptat cu flori si cu biscuiti de chibzuinta. Mi-ai promis ca totul va reveni la normal, in momentul in care voi inceta sa vorbesc cu duhul meu propriu si voi cobori cu picioarele pe pamant.