Azi trag un pui de somn

Il trag de fapt pe cel mai mic dintre copiii de somn, caci sa trag un somn adult nu pot si nici n-am putut vreodata, dumnealor fiind imposibil de masurat pe cantarele existente, si nu ma incumet. Iar asa, pe-asta micu’ il tarasc dupa mine prin sufragerie, prin dormitor, cate putin peste tot. Din cauza ca s-a zvarcolit pana acuma ceva fantastic si m-a suparat ca n-a vrut sa vina de vorba buna, ma plimb prin casa, in halat, si trag somnul de par.

Bombanind

Am pornit vitejeste pe dungile verde deschis, am calcat apasat iarba crescuta pe parcelele verde inchis, am forat cu putere prin coaja, dezvaluind in splendoarea lor, transparentele si giganticele mari rosu-aprins, m-am oprit numai din cand in cand sa-mi trag sufletul sau sa scot cu briceagul cate o neagra piatra de hotar, si-am tinut-o tot asa, pana cand, la un anumit moment dat, mi-am iesit din pepeni.

O divina gospodina

Am vazut-o stand la semafor si asteptand sa se faca verde. Era cu siguranta o gospodina, caci purta o bluza larga inflorata, peste niste pantaloni 3 sferturi, si avea parul total necoafat, ascuns sub un batic galbui, iar ochii pierduti sub niste ochelari de soare mult prea mari. Zic ca era o gospodina, fiindca in urma ei a ramas un miros de snitele vieneze si de cartofi prajiti in ulei de masline, si, la modul in care ingramadise o seama de lucruri intr-un rucsac gri-petrol ca al unui pescar, era clar o femeie asezata, ce lasase mancarea pe foc, o femeie al carei sot chiar plecase la pescuit, dar fara bagaj, iar acum ea fugea grabita sa i-l duca. Calare pe un scooter.

Vorbesc

Da, asta este, vorbesc. Mult, chiar foarte mult, as putea vorbi cu zilele, chiar si cu noptile, daca n-ar fi ele asa de mute de felul lor. Oricum, imi pare sincer rau pentru cei legati la vorbe, care poate ca se plictisesc ingrozitor de tornadele mele invartite si uneori ucigatoare. Lor, le cer scuze si le comunic ca incerc din rasputeri sa ma schimb in bine, sa devin un om calculat, care sa nu arunce cu vorbe incoace si-ncolo, ca si cum ar fi bani pentru saraci.

Framboise

Iubind rosul si gustul dulce, prosoapele moi la atingere, canile in care incape cantitatea optima de cuburi de gheata, tricourile in dungi albe si bleu-marin, carnetelele mici, cu pixuri atasate, ce intra usor intr-un buzunar, bijuteriile care fac mult zgomot la purtare, ochelarii bibliotecarei, iubind filmele fara monstrii si zilele in care toate se petrec cu o anumita muzicalitate, tacamurile incrustate cu pietre pretioase si coliviile cu usite stricate, casele cu foisor si gazon ajustat milimetric, biletele castigatoare de excursii in tari tropicale si iubind, mai presus de orice, vara cea luminoasa, ma infrupt cu bobite de deliciu.

Sergent Detergent

Era in sfarsit in Al Noualea Cer. Fusese ridicat din Al Optulea, dupa ce curatase atat de bine niste procese de constiinta, incat proprietarul constiintei nici nu simtise vreodata ceva, iar ajuns aici, isi incepuse de dimineata un tur de cunoastere, eventual recunoastere, caci auzise ca mai multi camarazi de-ai lui venisera nu demult. Isi parcase iubita lui masina de spalat langa cazarma, si o pornise pe jos, pe strazile luminate, dornic sa gaseasca primele urme ale unor posibile si probabile lupte. Mergea insa agale, cu siroaie de sudoare ce-i curgeau de sub chipiu si care mereu ajungeau pe un zambet linistit, caci nu avea mari sperante – toata lumea l-a prevenit ca in acest cer lucrurile nu merg niciodata la razboi, ci doar la pace.

In floarea varstei

E cumplit de mult polen. Ma mananca nasul, imi curg ochii, si simt ca mi se umfla ganglionii. Stau aici, fix in mijloc, si sincer ma rog sa nu apara din senin vreo albina gigantica, sa-si adune taman acuma praful asta pacatos. Si mai cred ca am alergie.

Macii

Erau cu miile, de-a lungul intregului camp, de fapt patura noastra uneori era ingropata in ei, alteori plutea deasupra lor. Pe cer, marea de nori rosii plutea sau se-ngropa si ea intr-un soare rosu in asfintirea lui, cu precadere. Tu radeai de ciorapii si de-obrajii mei rosii.

Fericirea-elevator

Cand sunt eu bine, asa cum trebuie sa fiu cand e totul bine, ma simt deasupra mea. Ma intrec in toate, zarile se deschid, acoperisurile devin podele, clipesc cu fruntea-n sus. Zambesc ingaduitor la cusca transparenta a fortelor ce ma ridica. Ma pivesc in oglinda-fericire.

Viata e un zgarie-nori

Cand ajung jos de tot, ma apuca panica. Jos de tot e un loc tare urat. Cu plante ornamentale din plastic, cu drumuri denivelate, cubice, iar in rest, doar cu intinderi nemarginite pline de nefericire. De obicei cobor cu liftul, strasnic construit el de altfel, cu pereti de sticla si cu comenzi vocale, iar pana ajung la destinatie, mi se pune muzica de pian, de obicei sonata 1 de Beethoven, spre un fel de alinare a suferintelor care m-au determinat sa cobor. Dar de-acolo, incep panica. Liftul se ridica fara mine, iar eu trebuie sa petrec ore sau zile, saptamani cateodata, pe asfalturi fara noima, fara muzica si fara cer. Si ma apuca toata gama de fobii, paralizii si ischemii, incat, pe cand simt ca pot sa urc inapoi, devin o ipohondra bolnava.

Cosul meu cu ore

Cand incepe sezonul de coacere, ma reped cu masina pana in localitatile marginase, ducand cu mine, pe bancheta din spate, o impletitura de nuiele pentru fructele rabdarii. In fiecare an adun suficient cat sa fac de toate – ghiveci, jeleu, compot, dulceata, sirop si-un fel de chestiune imbibata in alcool, ba chiar bag si-n congelator. Niciodata n-am patit sa raman fara, iar daca adun prea multe, dau in vecini sau cui se nimereste sa n-aiba, caci sunt multi cei care, din diverse motive, se trezesc ca n-au strans nimic. Uneia dintre prietenele mele i s-a intamplat intr-un an nenorocirea de a i se rasturna cosul, iar toate orele i s-au imprastiat rostogolite, devenind de atunci o pierzatoare de trenuri, o impiedicata, ba chiar putin ticnita, fiindca a incercat sa repare problema, ticaind de una singura prin casa, cand credea ca n-o aude nimeni. De cand am auzit povestea ei, am avut mereu grija de cele stranse de mine, dupa cum ziceam sa ajunga, mai bine mai mult, decat fara timp.

Executia

Din pacate ma uit la fotbal. Mi se intampla rar, dar azi am fortat o exceptie. Si spre uimirea mea, desi nu inteleg nimic din ce se intampla acolo, ceva imi spune ca fie cineva nu mai iese viu azi de pe teren, fie in urmatoarele luni vom auzi prima data de o serie de sinucideri complicate, apoi de o serie de accidente complicat de misterioase.

Oamenii-puzzle

Unii sunt din 2-3 bucati, altii din 10, am intalnit si din 100, iar mai rar din 1000. Greu de descifrat acestia din urma. Bucatile lor sunt marunte, complicate, inversate. Puzzle-ul lor e dificil de finalizat, fiindca nu gasesc din prima colturile, marginile, continuand sa compun mijlocul iarasi si iarasi. Cateodata, ma zapacesc si eu. Crezand c-am terminat o parte, ma apuc de alta, si iau piesele din prima, adunand intr-un fel, scazand in altul. E greu cu cei din 1000, eu fiind dintr-o bucata.

17654321

Uneori n-am niciun lucru bun, de care sa ma bucur, dar alteori, am prea multe. Nici nu stiu de care sa ma bucur prima data, pe care sa-l tin in brate si pe care in umbra, n-am habar pe care sa-l prezint cel dintai lumii mele inconjuratoare. Astfel, stau in mijlocul lucrurilor mele bune si le mangai pe crestet pe fiecare, le alint, le citesc povesti, le invelesc de noapte-buna. Apoi inchid usa cu cheia, ferestrele cu lacat si baricadez iesirea spre pod, fiindca am mai patit ca unul sau altul dintre lucrurile astea minunate sa fii avut cate o tentativa de-a fugi de-acasa.

O catastrofa sentimentala

Vara are mari probleme, din dragoste evident. Ieri spre exemplu, aflandu-ma in parc, a inceput sa planga cu picaturi mari, cat corcodusele, pana m-a udat toata. Probabil c-o fi parasit-o, mi-am zis in gand. Ce nesuferit!

Subsemnata declar ca informatiile sunt corecte

Sunt nebuna dupa denumiri. Imi plac acele cuvinte care impreuna cu alte cuvinte, dau un alt fel de sens altfelului. Combinatiile de interpretari, posibilitatile nemarginite pe care le confera si muzicalitatea unor vorbe imperechiate, ma termina de placere.