In ultima vreme

In ultima vreme, iau totul prea in serios. Ma incrunt pana fac riduri, ma abtin, ma simt ridicol de pragmatica si de eficienta. Sunt mult prea serioasa. Fac mancare serioasa, dau indicatii serioase, fac totul dupa un tipar extrem de serios. Am ajuns sa fiu un adult serios, exact asa cum ii vedeam, cand eram mica, pe cei mari. Mai exact, oameni seriosi fara pic de fantezie (mai putin mama, care… era sa zic ca este in mintea noastra, dar nu mai pot zice asta, fiindca ea si-a pastrat naturaletea in timp ce noi ne transformam in roboti cu circuite serioase). Sunt stricta, absolut importanta, gandesc la rece si cer rapoarte de activitate. Mi-am aruncat pana si papusarul din mine, la cosul de gunoi. Pot sa gasesc motive de nemultumire, motive atat de serioase, incat pe baza lor se pot face grafice si predictii, pot sa aduc argumente intr-atat de puternice, care nu pot fi tratate decat cu maxima seriozitate.
Am devenit severa.

Cainii cu covrigi in coada

Cel care a spus pentru prima oara expresia asta, cred ca era un fel de Moromete. Un om destept, cu darul vorbelor cu doua taisuri, dar nepriceput in ale inteligentei emotionale, exprimate cursiv si limpede la suprafata. Fiul cel mare, la masa de seara, a spus ca vrea sa petreaca ziua de Paste in Bucuresti, iar tatal a replicat dur si scurt si fara ezitare, daca individul nerod crede ca acolo cainii sunt serviti cu atat de multi covrigi, incat sa nu-i poata cara doar in bot, ci sa se-ajute si de coada, moment in care ceilalti frati mai mici au izbucnit intr-un ras aproape diabolic, curmat la o secunda de un pumn in masa. Unde va credeti ma? Si copiii, incepand cu nevasta, au incremenit intr-un rictus glaciar, fara nicio clipire tradatoare, fiecare cu privirea la oala de mamaliga. Fiul cel mare, simtind ironia tatatului si neputinta proprie, a lasat balta subiectul, pana cand spiritele s-au potolit cu totul, aceasta fiind mult dupa stingerea lampii din mijlocul mesei. Abia atunci a zbughit-o pe geamul din-darat, alergand cu toata fiinta lui catre unica si sublima sa iubire: patiseria frantuzeasca din centrul capitalei.

Criminal in serie

Diseara am planuit atacul deciziv, dupa ce in prealabil mi-am tapetat dormitorul cu postere si taieturi din ziare reflectand victima mea, in toate ipostazele sale, si dupa ce, evident, am facut un altar unde am s-o jertfesc. Voi improsca peretii, voi taia cu sange rece. Cu precizie de chirurg.
Diseara voi omori un kilogram de portocale si-o lamaie.

E din cauza soarelui

Ca ma simt atat de cu scantei. Sunt in perioada in care as cumpara posete roz si port-tigarete din fildes, doar ca sa treaca timpul. Starea mea e de obicei atat de schimbatoare, incat ma suprinde placut faptul inca ca ma trezesc dimineata cu bucurie. Toti cei intunecati ma enerveaza, caci nu vor sa se schimbe in bine si ii ignor cu ingaduinta. Lumea pe strada poarta cizme lungi, pregatindu-se pentru valul de frig anuntat la meteo, insa eu parca n-am chef deocamdata sa lustruiesc saniuta. Astept primavara din cerurile astea senine, si-am senzatia ca lumea nu e sucita deloc. Clar ca norii corai ma influenteaza in aceste trairi euforice, dar in fond si la urma urmei, conteaza asa de mult de unde imi iau portia de eter?

Raspunsul la intrebarea de ce nu mai dau pe aici

M-au luat evenimentele pe sus. E un sentiment grozav pana la un anumit punct. Daca ar fi sa aleg intre a fi luata pe sus, sau pe jos, prefer ca mersul lucrurilor sa ma tina pe palme, decat sa ma arunce printre noroaiele necajirii. Evenimentele acestea au avut izmene cu buline, dar totusi un spate plin de pistrui ingrijoratori si intrebatori. Sa ma supar sau sa ma bucur?