Program zilnic

Trezit la ora 7:30. Nenorocita. Lasat visele sub plapuma, ele sa mai doarma. Proastele. Plecat cu masina, intr-un trafic greu, condus ca nebuna, intarziat oricum. Sfecla rosie. Realizat primele sarcini marunte ale diminetii, in conditii de randament maxim. Voiosie inutila. Continuat si rezolvat sarcini cu un grad crescut de complexitate, adunat forta, concentrat atentia, baut cafea. Spurcata. Masa de pranz, sentimente mai bune, aranjat parul la baie. Doua bancuri. Continuat munca, scris cu pixul, taste, documente. Satisfactie marunta. Ora de plecare. Plecare. Cu ajungere acasa, continuat sarcinile din registrul doi, spalat, calcat, adunat. O gaina si-un curaj.

Ce se da si ce se cere

Eu dau. Ca asa m-au invatat ai mei. Sa tot dau. Tot ce am. Iar daca n-am, sa gasesc si sa dau pe urma. Asa ca, in virtutea unor lungi educatii altruiste, nu cer nimic. E drept ca, de cele mai multe ori, nici mie nu mi se cere, dar asta nu ma-mpiedica deloc, ba dimpotriva. Iar, tinand-o tot asa cu aceasta daruinta, am ajuns la ciudata concluzie ca e o mare diferenta intre unde dau si unde crapa.

Plimbare

Intr-o dupa-masa, m-am pornit. Am strabatut bulevardul, peste pod, apoi in cealalta parte. Am ajuns intai in cartierul Nasoase, acolo unde locuiesc toti cei care vorbesc pe nas si stau pe banci, afara, sa fie rezonanta mai mica, apoi prin cartierul Buruiana, in care probabil traiesc doar oameni foarte ocupati, cei care n-au vreme sa-si prepare nici macar o omleta, pentru micul-dejun, sau sa-si asorteze fularul cu pantofii. Am trecut mai departe spre strazile fara nume, caci eu nu le pot retine, apoi pe strazile cu nume, cele care ma cunosc personal. Am ajuns si-n departare, in cartierul Fumigene, cel in care trotuarele si peretii sunt negri, dar in care mereu gasesti tutun de buna calitate, apoi am strabatut dintr-o parte pana-n cealalta cartierul Plastilina, cel in care toate blocurile sunt haioase, de parca ar fi fost construite de o gasca de copii. Drumul inapoi spre casa l-am ales a fi cel mai scurt, adica prin zona in care dorm autobuzele rosii ca buzele sau buburuzele, apoi am taiat in doua cartierul Peticel, ticsit de case si casute, mansarde, etaje, subsoluri, scari si balustrade, felinare, stalpi si cabluri, indicatoare, reclame, afise si masute in strada. Mi-am terminat plimbarea intrand la bacanie, apoi la macelarie, la farmacie, ba chiar si la florarie.

Cu tine vreau sa tot!

Unde as vrea sa fiu, daca n-as fi aici? Ce-as face, daca n-as avea de facut ceea ce totusi am? Cand as fi, daca n-as fi acuma si cat as face si-as fi, daca as fi mai putin sau mai mult…? Habar n-am!!
Stiu doar ca pot sa fiu langa tine. Nu stiu de ce.

In fond si…

Ajunsesem la urma. Si cand ajungi acolo, nu e problematic, daca ai ceva in minte. Dar cu o minte inghesuita si fiind in punctul acela terminal, m-am trezit ca stateam pe loc, cu gura cascata. Ei dracie! Si de aici, incotro? M-a apucasera toate tremuraturile si injuram in gand de mama focului. Si nu se zarea nimic, nefiind nicio zare la acea urma. M-am uitat in sus, in jos, dreapta, stanga, 3D, 2D, infrarosu de la atata dioptrie chinuita. Si atunci m-a traznit in moalele capului, ideea de geniu nerecunoscut, ideea de deplina maturitate si profunde ganduri incerte: cum ca atata-i tot.
Nici nu trebuie mai mult, la urma urmei.

Locuind in cutia postala

M-am mutat aici, din cauza nenumaratelor problemele pe care le aveam cu nervii, cu anxietatea sau cu nerabdarea, cu agitatia, cu logoreea, cu mania, sau cu alte nenorocite astfel de simtiri imbecile, consecinta a vestilor-lipsa. Mi-am luat cu mine perna si plapuma, vreo cateva rafturi si-o cana. Stau cu chirie, dar nu ma plang. Chiar daca a trebuit sa-l rog pe postas sa nu ma-ndese cu facturi, chiar daca usita s-a cam subrezit si scartaie, chiar daca e foarte prost luminata odaita asta si chiar daca e aproape imposibil sa-mi strecor degetele prin cele trei gauri negre din partea de sus, pentru a pune lacatul pe dinafara.