Ma tot intreb, de ceva vreme, unde duce strada Victoriei?

Evident astfel de ganduri imi trec brutal prin minte, doar in momentele in care stau pe balcon si meditez profund la adevaruri si alte banalitati asemenea, si, cum tot vad masini care se duc si iar se duc si culmea, nu se mai intorc nicioadata, am tendinta sa cred ca un capat de strada nu e doar o jungla cu zebre si semafoare, ci e o usa spre o burta imensa care inghite autovehicule, cu tot cu soferi si pasageri, cu tot cu volan si piulite, sau roti de rezerva. Nu vad nicio victorie in asta, sincer!

Imi aduc aminte

Cum stateam noaptea afara pe bancuta la povesti, cum radeam incet, sa nu trezim lumea adormita treptat, cum vedeam sute de stele fara sa realizam ca va fi poate pentru ultima data cand se vor vedea atatea, deodata, pe acelasi cer negru si totusi clar. Stiu ca ma bucuram de cate un jerseu crosetat asezat cuminte peste umeri, caci de cele mai multe dintre ori afara locuia acea racoare albastra, facuta din fum, ce statea cu noi pe bancuta si care chicotea daca ii placea vreuna sau alta, dintre glume, sau daca povestile erau de groaza si ne treceau pe vreo unul dintre noi fiorii unei frici absurde. Imi aduc aminte cum beam din cani mari si albe, lapte cald si la fel de alb. Cum mancam turte cu miere si ne gandeam ce mult lapte cu turte vom bea cand vom fi oameni mari, cum vom avea un destin intins si clar, faurit din incercari urmate negresit de reusite, cum vom impresiona lumea de dincolo de gard, cu noi insine. Imi aduc aminte cum ne fascinau sutele de lilieci care colindau aproape nestingheriti atmosfera, cum ne adunam unii in altii cand latrau cainii vagabonzi sau cum ne speriam de cate o cucuvea cu ochelari, care fie ne sustinea opiniile savante, fie ne certa, fiindca radeam atat de tare incat se trezeau, torturate, toate reginele-noptii. Imi aduc aminte cum ne ridicam lent, pe langa ora unu, si cantam in cor nenea-nebunu-trage-cu-tunu’-noaptea-la-unu, si plecam bucurosi spre un somn cu mustati de lapte, cu lilieci si cucuvele, cu stele si povesti, cu zambetul pe buze.

Japonezele gheise sunt imbracate prea gros!

Nu pot sa spun ca prefer sa stau la umbra, desi o fac. Mi-ar placea sa pot sa stau sub soarele topit in propria caldura, sa devin incandescenta si radianta la randul meu, cu ganduri calde ca pandispanul abia scos din cuptor, si sa stau asa pana cand inauntrul meu sa creasca petale galbene, lunguiete, care sa stie din instinct cine le este stapanul, sa se coaca toate ciresele fara casa, sau pana cand suvitelor razlete sa le creasca febra intr-o masura nemasurabila, incat sa fie nevoie sa le scufund intr-o baie de paracetamol. As putea sa ma prefac ca intreaga mea inflacarare nu e ceva genetic, ci e doar un efect al arsitei solare, al atmosferei patimase, pasionale, explozive.

Intrebarea din aer

Toata viata mea am visat cu ochii deschisi. Asta este adevarul. Stateam afara pe banca, si nici nu citeam, nici nu dormeam, ci traiam ceea ce vroiam eu sa traiesc, in mintea mea. Nimeni n-avea habar ce fac si, din cauza asta, ma simteam cea mai libera persoana din lume. Si-am continuat asa, mult si bine, si n-as fi indraznit sa-mi conturb acea pace, daca n-ar fi aparut gandul care spunea ca putina realitate nu strica nimanui. Insa, n-am luat in calcul nimic. Chiar nimic, absolut nimic. Chiar m-am aruncat de-a dreptul, fara parasuta, din avion. Falling sau falling in love?

Stimate domn, va rog, lasati-ma sa va explic!

Eu ma plimbam pe acest fond pastel, deosebit de sters, retro putin, intelegeti, pe acest drum de tara, cu bicicleta mea cu bara si cos de nuiele in fata, din care ies ba o codita de mar, ba un capat de bagheta proaspata, bineinteles ma intorc de la piata, si fredonam si fusta cu buline imi adia cu vantul. Si… vedeti si dumneavoastra ca vantul asta chiar adie… Si-atunci, trebuie sa intelegeti ca imaginea animalicului Ferrari rosu, venind perpendicular pe bicicleta mea, m-a cutremurat in asemenea masura, incat n-a putut sa nu-mi scape acel mic tipat de placere, cel care v-a determinat sa franati in asemenea hal, sa loviti semnul de circulatie si-apoi sa sara, din burta animalicului cu pricina, perna de aer care v-a lovit. Nu e vina mea! Fireste, nu poate fi vina mea!