Găsit una bucată melodie

Plăcut mult. Ascultat la nesfârșit. Găsit inspirație in ea. Trimis către univers gânduri bune. Mulțumit frumos pentru piesă, ascultat din nou, plăcut chiar mai mult. Apoi uitat de ea, regăsit mai pe seară. Trăit momentele de surpriză ale reascultării. Încântat propriile simțuri, fericit propria ființă. Cântat și eu un pic, afon.

?

Întrebările trăiesc sub alte sute de ceruri, fiecare cu norii ei, cu ploi, ninsori, cu goluri de aer, cu vânt, cu plecări în tările calde. Și fiecare cu soarele ei. Ceruri libere, nestingherite, adevărate.

The words go

Când mă aflu pe tărâmul pragmatic, împrejurul meu se-mprăștie cuvinte sobre, conștiincioase, aproape primejdioase. Dar în zilele în care intru în imperiul emoțiilor, cuvintele se pierd în adieri irezistibile și dulci.

Mărăcine

În pădurea mea a plouat. Plouă de ceva vreme și începe să-mi fie cu groază. Nu pot aprinde imaginația, cea care îmi ține de cald în vremuri nouroase. N-am chibrituri, n-am vreascuri potrivite sau nu știu, poate doar lemnul îmbibat e de vină. Stau rezemată și resemnată. Culeg ciuperci de sub gânduri moarte de toamna trecută, mușchi rânced din primăvară și mă rog să mai țină copacii aștia frunzele verzi, măcar încă o săptămână-două.  

N-am mai scris de multă vreme

Nu, chiar că nu. Scrierile se desfășoară doar în mintea mea, unde compun pagini lungi, le aranjez și rearanjez, se înșiră acolo povești și istorioare, evenimente și scenarii, cu aspirații și ruminații, aud frunzele foșnind, orchestra cu o muzică plină, cadrele se mișcă aidoma unui film, eu scriu povești, foi și file, unele după altele, unii vin, alții pleacă, eu rămân pe loc, în slow-motion, uniformă, visând. Citesc în schimb. Citesc ceea ce scriu, citesc cărți publicate în mintea mea, fără edituri si fără tur de promovare. Nici tu n-ai mai scris de mult.

Am primit disciplină

Strașnic aveam nevoie de-un strop, și-a trecut ceva vreme de când tot vorbesc sus la cerebralitate să-mi aprobe și mie, iar până acum niciun răspuns. Evident, m-am bucurat când a căzut, așa, la țanc. Se-nțelege, ea nu strică niciodată, ci doar repară. Astfel, o voi folosi cu mare chibzuință, că din aia am destulă, apoi voi porționa bucata asta de disciplină încât să ajungă cât mai mult cu putință, să nu fie nevoie să mai cer.

Și eu sunt un sofa surfer

Știu că e o imagine prea des folosită, aia în care te scufunzi în canapea, cobori și tot cobori, fiind ea moale și unduitoare. Imaginea aia în care ajungi în burta canapelei, unde găsești o încăpere largă și izolată de viata reală, o cameră a ficțiunii, o cameră literară, ca o societate secretă a poeților. Mă dau cu placa pe valuri de catifea. E prea des folosită imaginea asta, fără îndoială!

Unii primesc multă dragoste, dar habar n-au ce e de făcut cu ea

Alții o caută și nu o pot recunoaște dintre toate câte sunt pe lumea asta. Sunt alții care o au, dar o dau la schimb pe o țigară. Unii o pun în bibliotecă, ca pe-un bibelou și alții, cel mai rău, pur și simplu se joacă cu ea. Love will kill us all. Sau poate nu.

Sau cum să ai un reînceput

Lumea crede că e ușor să începi, însă eu știu mai bine. E ușor, dacă ești convins că pornești, nefiind vorba doar de reluarea unui început mai vechi. Și nu spun vechi în sensul simplu, ca atunci când se usucă o plantă în ghiveci, ci ca atunci când ești convins că ai nenorocit-o.

Ruminație de seară

Între atâtea capcane semantice și omlete, între atâtea simpatii și portofele de piele, chei și sentimente pierdute, între milioane de formule de adresare și vaze pline cu flori, pășind peste atâtea covoare și mestecând atâta gumă, mă întrebam cum de pot să nu mă gândesc la nimic.

Pare absurd

Mergând eu prin tunel, mă gândeam că nu se va mai termina nici la Sfântu’-Așteaptă. Lung cât o mie de tuneluri obișnuite, m-a stors de toate puterile și m-a determinat să încep să mă îndoi de spate, fiindcă mersul și iar mersul e anevoios după o vreme. La un moment dat am văzut lumina, cea care stă la capăt, aia de știi că gata, până aici a fost, de acum încolo doar ieșirea mai poate urma. Astfel, văd lumina, ajung la lumină, trec prin lumină și ochii nu pot să deslușească din prima, lăcrimează, evident de la lumină, apoi văd încet-încet, dau de altă lumină, apoi de altă lumină, trec dintr-o lumină într-alta, un tunel de lumină. Acum n-am decât să merg, asta trebuie să fac, să merg prin lumină și să aștept să-ntrezăresc întunericul de la capătul tunelului.

Pilotaj

Lumea crede că doar păsările au aripi. Ceea ce nu este tocmai corect. Oricine poate zbura, dacă are diploma de aviator. Se obține destul de ușor de la Școala de Zbor. Acolo se învață decolarea prin puterea gândului, zborul printre literele unei cărți, zburdarea prin vis, zborul cu avionul de hârtie și, nu în ultimul rând, preferata mea, lina plutire în iubire.

Peach cashmere

Iarna asta mi-am cumpărat bluze călduroase, moi, largi, ce acoperă și iar acoperă, nimic nu rămâne la suprafață, totul se cufundă în unduirile lor, se încălzește, se răsfață. Au guler înalt, dublu, au manșete strâmte, apoi împletituri interminabile, pe față și pe mâneci, au cusături nevăzute ce nu se simt și nicio etichetă, că mie nu-mi plac și le tai.

Between you and I

Locuiesc la sol, dar stau cu nasul lipit de fereastră și privesc înălțimile cerului. As ieși la un zbor, e tentant sigur că da, însă mă lipesc cu superglue de podele, fiindcă în acest moment e mai cinstit să circul doar cu avioanele din garajul gândurilor. E o scară subțire între pământ și cer, cea pe care urcăm și coborâm, o întindem până dincolo de atmosferă sau o mototolim în pumn, linie albă și dătătoare de speranță.

Tropotind pe trotuar

Zilele astea am tot mers și e așa de bine să mergi. Am uitat asta, mi-am pierdut speranța în propriile picioare, credeam că le-am uitat pe undeva. Mi-a plăcut să merg dreaptă de spate, să pot privi peste garduri, mi-a plăcut să văd oameni pe stradă, azi nu m-am grăbit. Cu căștile în urechi, cu fular și cu o mână în buzunar. M-am trezit chiar că am sărit lejer într-un mic morman de zăpadă adunat la un colț de trotuar și-am râs. Să fiu oare iar fericită?

O sută de ani mai târziu…

Și e mai bine mai târziu, decat niciodată, așa spun vorbele duhurilor, cei care au prea multă înțelepciune de nu mai știu ce sa facă cu ea. Dacă ar fi fost să fii numărat secundele, minutele, orele, zilele și săptămânile, așteptarea mea ar fi fost insuportabilă de-a dreptul, dar ”târziul” ăsta s-a dovedit a fi unul mai bun decât un “acum” anost și simplu, negândit, necizelat, nelucrat cum s-ar spune. Un duh din-ăla mi-a spus că n-are rost să grăbesc lucrurile, dar probabil că era un duh bătrân din cale-afară și fără niciun pic de înțelepciune, astfel n-am bănuit c-așteptarea asta va dura chiar ani de zile.

Minnie goes all the way

Credeam că unele lucruri se opresc brusc, când ajungem la vârsta la care înțelegem marile mistere ale lumii. Însă, nu. Nu se oprește nimic. Și nimeni, dar nimeni n-o poate opri pe Minnie Mouse să-mi zâmbească din spatele fundelor ei cu buline privind în sus, de pe tricou, și să m-asigure că nu există un lucru într-atât de caraghios precum o ”vârstă potrivită pentru oprire”.

Lava love

Sunt îndrăgostită de dulciuri. Și de alune. Dulciuri plus alune egal love. Și de zmeură. Zmeură plus ciocolată. Și de lava cake. Plus înghetață!

Asteptam sa se coaca

Ma scuzati ca n-am mai scris, am pus doar o prajitura la cuptor, dar acum am revenit. Si stiti cum e! Nu o poti lasa asa, simplu, singura. Prajiturile adevarate au nevoie de incurajare pentru a creste si a deveni sublime in gust si in simtire, sa prinda culoare si forma. Trebuie sa te vada constant prin fereastra, sa te auda, sa te poata privi cum le privesti. Necesita pasiune.

Cutie cu prieteni imaginari

Ar fi tare sa primesc o astfel de cutie, lasata prin testament de vreo ruda de care nici n-am auzit, frate al vreunui unchi de-al unui bunic, sau ceva de genu’, sa-mi fie inmanata de un avocat care sa o fi scos dintr-un seif de banca in care a stat de acu’ 150 de ani… chiar ar fi tare, nu? Si apoi sa vezi joaca!

Filosofia cafelei e aceeasi in fiecare zi

Lucrurile se simplifica grozav intr-un bob de cafea
Portia zilnica de binecuvantare
Repetentii la cafea sunt fericiti
Nu stiu cum se face, dar pe nimeni nu enerveaza petele de la cafea
Unele cafele pot deveni ingrijorator de bune
Clubul secret din care fac parte este cel al marilor iubitori de cafea
Cafeaua are puterea sa-mi zguduie lumea in fiecare dimineata
Impotriva gustului de somn
Un om civilizat isi bea cafeaua la timp
Pernele sunt niste vrajitoare nebanuit de pricepute, dar le vin eu de hac
Raiul poate domni, la fel de bine, in ceasca mea de cafea
Dupa un vis ciudat, doar cafeaua poate face fata
Cand mintea e prea goala de ganduri, e bine sa-ti adaugi in cafea doua lingurite de zahar si un pic de frisca
Inauntru cescutei mele se afla povestea celei de-a opta minune a lumii
Vorbele trebuie sa fie mici, langa asa o cana mare
Orice somnoros are nevoie de o trezire cumsecade

Vad ca asa stau lucrurile

Greu sa explic cuiva cum stau lucrurile, fiindca lucrurile nu stau. Le prind, le lipesc, le leg, le agat, le inchid si ele tot nu stau, ci misca, au ritmul lor, indiferent de eforturile mele, de fapt indiferent de orice altceva. Lucrurile pur si simplu merg. Harta lor e nevazuta si totusi au habar pe unde s-o ia, fara sa le zica nimeni nimic. Interesante lucrurile astea, fascinante pana la un punct, enervante uneori. Vad ca trebuie sa le urmez.

Cumplit, zic

Sigur ca viata nu prea are rost a fi traita in graba. Sa tot alergi, ce prostie! Adica, sa nu ai vreme sa respiri tot aerul din lume, sau sa savurezi o intamplare fericita, sau sa cauti pe-ndelete daca ai pierdut ceva… ori, mai abitir, sa dormi usor si prelung, sau sa admiri din cand in cand peretii, in filosofia lor verticala.

Despre iubiri pe viata

Cateodata imi place sa ma catar pe acoperisul vietii, sa petrec acolo o ora sau doua, sa ma plimb. Cateodata gasesc bucati de antene rupte de furtuni, ori cioburi de sticla de la geamuri, gasesc urme de pantofi sau mucuri de tigara, gasesc obiecte aduse de vant, ori venite din alte vieti, iar rareori, daca sunt norocoasa, gasesc iubiri ascunse pe dupa hornuri, de le pot atinge cu degetul, asa de aproape sunt de ele, insa tac si nici nu respir, ca nu-ndraznesc sa le deranjez.

Infernale

Dulapul meu e infernal! Intotdeauna se rastoarna cu tot ce are-n el si nu gasesc niciodata nimic. Poseta mea e infernala… E o vale, un hau, unde lucrurile cad si se duc, si se duc de nu le mai poti vedea. Masina mea e un infern, cu obiecte mici pe scaune, pe sub scaune, intre scaune, in portbagaj, sub capota, peste tot, peste tot.
Ziua asta toata e infernala! Fiindca m-a rasturnat, m-a aruncat, m-a bagat pe sub, peste, in si intre atatea probleme. Totdeauna infernale!

Floathing on chocolate

Poti pluti si tu daca vrei, cu mine. Nu e greu, doar inchizi ochii si te lasi purtat, pana ajungi sa intelegi ca nu e nimic mai sus, si-n acelasi timp, nimic mai prejos.

Nu stiu

Nu stiu daca am o fire larga pentru ca m-am nascut cu ea, sau pentru ca au tras de mine oamenii, nu sunt sigura ca am aflat de la ai mei ca soarele care se ascunde dupa nori tot soare e, ori sa fii citit eu singura pe-undeva, nu-mi mai aduc aminte daca am fost crescuta sa-mi ingrijesc scheletii din dulap, ori am invatat asta pe parcurs, nu stiu daca e bine sa transmit bucurie in fiecare dimineata, sau daca n-ar fi mai indicat sa am aceeasi infatisare cu a tuturor celorlalti plouati, nu stiu daca sa mai cred ca bunul-simt e bun, sau nu, nu sunt sigura ca iubesc pentru ceea ce sunt altii, sau pentru ca e doar o deprindere de-a mea.

Te rog frumos, cu aroma de capsuni

Asta e favoritul meu. Am luat ieri de la magazin o intreaga duzina. Sa fie. Am vazut c-au adus din nou, la pachet, iarta-ma, imi pare rau, sunt sincer si nu glumesc, dar numai cu aroma de grapefruit si alea sunt semi-amare si n-am luat. In schimb aveau multumesc cu gust de menta racoroasa si m-am bucurat c-am gasit in sfarsit. Am gasit pe un raft un ultim te iubesc, ce-i drept de anul trecut dar in termen de valabilitate, din editia limitata cu fructe de padure. Poate imi iau maine, mai vad eu.

Coacaze

Mi-am adus ieri aminte de o tufa de coacaze, o tufa unica. Doar una era si toti mancam din ea, asteptam sa se coaca coacazele si nu se coceau greu. Aveam si o tufa de agrise, tufa unica de asemenea. Agrisele se faceau lunguiete si erau cele mai dulci abia dupa ce coacazele prindeau culoare in obraji. Iar apoi rodea zmeura, aveam tufe deloc unice, care elaborau fructe in nestire. Noi ne mandream cu tufele noastre.

In schimb, vecinii aveau caini.

Un secret de joi

Pentru a reusi in viata, e nevoie de elan. Nici vorba de trezire la primele ore ale zilei, de focus maxim, sau flux continuu de idei, ori febrilitate in actiuni sau fundamente solide, ci e vorba de elan, un elan gras, simpatic din fire si hranit bine cu ierburi si morcovi, care sa poata fi calarit la liber pe strazile orasului, pana la munca si-napoi.