Familia de pe strada Victoriei

De ce mă iubeşte el pe mine

Probabil pentru că râd cu poftă şi pentru că spun lucrurile într-o manieră frumoasă şi fac supele exact ca mama lui. Poate şi pentru că îi fac pe plac şi mă uit la câte un meci de fotbal, în loc de film de dragoste, iar în unele seri mă fac că nu văd cum pleacă să joace acelaşi joc cu amicii preferaţi. Pentru că mă emoţionez şi ţopăi, la propriu, de fiecare dată când ajunge acasă. Pentru că ţin cu îndârjire la zilele de naştere şi la feţele de masă asortate sărbătorilor ce se desfăşoară de-a lungul anului. Pentru că îmi plac oamenii şi pozele şi dulceaţa de prune. Pentru că sunt a lui pe de-a-ntregul.

De ce îl iubesc eu pe el

Pentru că râde cu poftă. Pentru că aspiră cu aspiratorul cel mic firimiturile de pe masă, imediat după ce terminăm cea mai gustoasă cacao din lume, pe care a preparat-o la repezeală. Pentru că mă ceartă fără pic de milă, atunci când sunt prea femeie şi pentru că mă susţine tot din acelaşi motiv. Pentru că nu-mi aduce flori din prăvălie, căci ştie că nu-mi plac lucrurile frumoase pentru care trebuie să dai bani. Pentru că îmi aduce direct flori furate de pe câmp. Pentru că eu trag perdelele de pe ferestre să intre soarele, iar el vine şi le trage înapoi, bombănind, să nu ne vadă din stradă. Pentru că inspiră aer calm şi nu adoarme niciodată înaintea mea. Pentru că face cele mai bestiale alegeri în materie de filme şi muzică, pentru că gustăm aceiaşi autori. Pentru că mă ascultă la ore târzii din noapte când am chef de harţă, şi pentru că nu comentează nimic a doua zi dimineaţa când se trezeşte năuc de cap. Pentru că mă lasă să conduc maşina şi pentru că, mai nou, nu-mi mai dă o sută de indicaţii. Pentru că este al meu.

De ce o iubim noi pe ea

Nu se poate descrie în cuvinte.

Most Wanted Blog

Blog Power

6 thoughts on “Familia de pe strada Victoriei

  1. Din cate vad cred ca a fi parinte e muuuult mai intes decat pare la prima vedere. Pare genul de relatie unde dai tot si abia peste ani vine rasplata cu adevarat si vezi rezultatele muncii, unde pui suflet in tot ce face si prima zi de gradinita e ziua in care parintii se simt abandonati si nu invers, unde prioritatea e numai una , si apoi restul care exista de fapt sa o sustina, unde multa lume zice ca nu prea poti intelege daca nu intri in club. Muncesti mult dar premiul merita efortul, si din cate vad se poate face numai in echipa.

    • Tot ce-ai scris e perfect adevarat. Se poate face si fara echipa, insa cred ca e mult mai dificil. Si cu mai mare sacrifiu de sine. Oricum ar fi, insa, chiar se merita! Recomand cu caldura fabricarea unui kid! Sau chiar a mai multora, daca se indeplinesc conditiile!

  2. E extrem de intens nu sa fii parinte, ci un parinte responsabil. Cateodata de gandesti de 10 ori inainte sa-l inveti ceva nou pe copil, te gandesti de 10 inainte de ai oferi ceva de lucru (din joaca), pt a prinde gustul responsabilitatii, dar in acelasi timp nici nu vrei sa-i furi prea repede copilaria. Oare va fi destul de “copt” ? Oare … nu l-am neglijat prea mult timp in timp ce sunt inclinat mai mult spre munca, spre bani ? si intrebarile in mintea unui parinte responsabil continua.

    • Of, chiar ca partea cea mai grea este cea cu alegerile. Nimeni nu-ti pune in brate manualul de utilizare (cum a zis-o atat de bine o prietena de-a mea). Trebuie sa faci totul pe baza principiului incercare-si-eroare. Sau cauza-efect. Ceea ce uneori este extrem de obositor. “Copti” nu cred ca sunt, decat undeva pe la varsta de 60 de ani, astfel ca trebuie sa lucrezi continuu cu aluat fraged, usor de modelat, dar si usor de influentat de factori ce nu mai depind de dorinta proprie. Iar in privinta neglijatului, eu cel putin, ma ghidez dupa un alt principiu, acela care spune ca timpul pe care il petreci cu copilul trebuie sa fie unul calitativ, si nu neaparat cantitativ. Daca se paote sa fie de ambele feluri, vai-de-mine, e bestial. Dar daca nu se poate, macar sa fii cu sufletul deschis si senin cand stai cu ei. Iar munca? Munca nu face altceva decat sa-i faca oameni adevarati, cu coloana vertebrala. Ca doar nu vorbim aici de sclavagism. Trebuie sa faca una, alta, sa stie valoarea banilor, valoarea efortului lor, si valoarea iubirii pe care o primesc.

Leave a comment