Prima lume e a mea, cealaltă e a lui.
Bărbaţii vin de pe Marte, iar femeile de pe Venus… ce să zic, cel care a spus-o n-a putut fi decât hermafrodit, căci prea a mers la rădăcina problemei, unde mai pui că a înţeles exact ambele părţi. Bietul om, cred că a înnebunit să fie prins între parfumurile, satinul şi sclipiciul de pe Venus şi autostrăzile greoaie şi arenele de fotbal de pe Marte. A fi prins între cele două, chiar cred că înseamnă nebunia. Iar mergând mai departe cu ideea, psihiatrii ar trebui să întrebe doar atât: de pe ce planetă vii? Iar dacă omul de rând stă în cumpănă, înseamnă că încă este pierdut, rătăcit, abandonat într-un fel de purgatoriu neortodox, care ţine sufletul în şah. Şi hopa internarea, fără să mai ajungă omu’ la perioade îndepărtate din copilărie prin hipnoze obositoare, fără să se mai chinuie să-şi aducă aminte de cine i-a plăcut mai mult – de mama sau de tata.
Fiecare cu lumea lui, fără graniţe, căci şi dacă ai avea curiozitatea să intri în cealaltă lume, ai fi doar piesă de muzeu, un pigmeu printre giganţi.
Dar, cum din două jumătăţi faci un măr, nu pot afirma decât că pământul mi se pare cel mai bun loc unde cele două existenţe să se întrepătrundă, astfel că trebuie să stai bine înfipt cu picioarele-n ţărână, pentru ca nimeni să nu te ducă la Spitalul 9…
corabogdan 