Sunt obligată prin lege să trăiesc în pantofii mei

Nu trăiesc pe picior mare, am doar mărimea 34. Ceea ce este chiar puţin în opinia unora, însă eu sunt fericită contrar tuturor aşteptărilor. Mă încadrez în clasa muncitoare, am pantofi simpli şi confortabili, cu toate că în tinereţe aveau ataşate tocuri de minim 10 cm. Asta pentru că un picior mic întotdeauna este ataşat unui corp pe măsură (de aici dorinţa către înălţimi nebănuite). Dar nu mai pot purta. Tocuri. Mi-am luat şi sandale fără toc, grecesco-romane, conform modei, şi balerini. Măcar aşa să-mi împlinesc visul din copilărie – la balet mă refer. Din fericire, a avea astfel de încălţări conduce instantaneu către o bucurie a mersului pe jos, însă aşa cum se întâmplă mereu, acum mă deplasez doar cu maşina. Ironie curată, aş putea spune. Mă bucur de pantofii mei fără platforme, doar când îmi scot puştoaica în parc. Legea a stipulat clar faptul că, indiferent de situaţie, să fiu mulţumită şi împăcată cu cine sunt, să nu cer numere mai mari decât pot duce, să nu încerc să par a fi altcineva, căci se pedepseşte. Cu bătături.

8 thoughts on “Sunt obligată prin lege să trăiesc în pantofii mei

  1. tu macar ai putut purta tocuri..eu deloc. ultima oara cand am probat niste incaltari la inaltime, era sa cad in nas in magazin. noroc ca se fac si pantofi cu tocuri mai mici, nu de alta dar macar pe alea mai pot merged, insa numai pentru o perioada limitata de timp. apoi trecem pe balerini, pantofi sport, sandale etc

    • Din pacate, subscriu. S-au dus vremurile bune, in care puteam alerga cu pantofiorii mei. Azi si balerinii ma cam strang, ai vazut si urmele de buna purtare!! Dar ma consider un fel de Johnny Walker – Keep walking!!! Keep smiling!!!

  2. “în tinereţe aveau ataşate tocuri”…. asta chiar e TARE!!!!!!!… cu “tineretea”!!!!!!!!!!!!:)))))))))))) Mai, mai… voi batranioarele!!!!!!!!!!!!! 😉 Altfel… subscriu la chestia cu pantofii fara tocuri precum stii!!!!!!!!

  3. Oh vai!!! Si eu tot 34 port (ocazional 35 sau 33 – depinde de “producator” – al incaltarilor evident)…. si in copilarie visam sa devin balerina :))

Leave a comment